Bradul împodobit în tradiția românească
În cultura tradiţională română bradul a fost considerat „pomul vieţii”, fiind prezent în toate
cele trei mari rituri existenţiale ale omului: naşterea, nunta şi moartea. În acest sens el devine
astfel un alter ego la naşterea unui copil.
Etnologul Romulus Vulcănescu precizează: „în vârful bradului e scrisă soarta copilului” . I. Ghinoiu afirmă ca în unele zone etnografice (Avrig, jud. Sibiu) la naşterea unui copil se planta şi perechea lui fitomorfă (bradul) care urma să fie jertfit, prin tăiere, la moartea fratelui său. Tot în obiceiurile de naştere, bradul era implorat de părinţi să le adopte pruncul prin protecţie magică, mai ales când aveau indicii că acesta a fost ursit nefavorabil de Ursitoare:,.
Brade, mări Brad, I Nu te mânia, I Nu te-nfiora I Rogu-mă Brad ţie I Să-l primeşti pe Ion I Făt
să-ţi fie I Făt iubit I Rupt din tine I Şi cât trăieşti I Să-1 ocroteşti”.
În unele zone din țară înca mai există tradiția ca la nașterea copilului să se sădească un brad. Simbolic, cei doi, copilul și bradul, sunt înfrățiți. În alte zone, se obișnuia ca nou-nascutul să fie inchinat de moașă în fața unui brad în timp ce aceasta rostea niște cuvinte magice.
Bradul era legat strâns de viața și moartea omului. Între brad și om, românul a conceput o relație mitică prezentă în toate etapele vieții lui, de la naștere la moarte, dar și după moarte. Copilul era închinat de mic la brad. Părinții noului născut, pentru a preveni un destin presupus nenorocit, dăruiau sau înfrățeau copilul cu un brad, din clipa aceea soarta copilului era scrisă în vârful bradului.Copilul creștea având grijă de dublul lui, bradul, în baza credinței că fiecare om își are un dublu vegetal în viață. Destinul lor se împletea în tot timpul vieții. Când tânărul se îmbolnăvea, părinții mergeau la brad să-i ceară ajutor. Când se căsătorea, mergea tot la brad să-l anunțe. Bradul participa la nuntă alături de miri, era purtat în hora nunții de brădar. După nuntă, bradul era suit pe casă pentru protecția vetrei mirilor.
Tinerii păstori din Poiana Sibiului făceau o formă de pre-nuntă, în pădure, înaintea unui brad, unde tânăra pereche își jura reciproc credință. Pentru nuntă, flăcăii din ceata mirelui alegeau un brad din pădure, îi cereau iertare că îl taie, dar fac aceasta ca „să țină loc de mire / până la nuntire / că ești de vârsta / împăratului nost”. Era împodobit cu panglici, beteală și flori de cumnățele de brad și cumnații de brad și apoi era purtat de bradar, un fel de stentor în colocărie, la casa miresii, unde se juca „Hora bradului” spunându-se: „bradule, brăduțule / te jucăm drăguțule / la casa miresii/ și-a împărătesii/ ca să ții tu parte / mirelui de departe…”. Iar la moarte, se folosea bradul funerar. Relația pom-om se întrevede în cântecul uncheșilor la priveghi în Vrancea: „Omule-pomule / nu te milui, / nu te jelui; / Bucură-te bucură / că rădăcina ta / murind în pământ / a prins în cer / și lutul tău / s-a încurat / de unde-a venit / în vis liniștit”.
În vechime, bradul se mai punea în ferestre ori la poarta casei unde a decedat un om; era împodobit cu poame şi zaharicale (dulciuri), se aşeza pe masa de pomană ca pom al
mortului; bradul se plantează şi pe morminte ca simbol al veşniciei.
Primele referiri din lume la un brad de crăciun decorat datează din anii 1500.
Încă din vremuri antice, cu mult înainte de anii 1500, data de 25 decembrie, dar şi zilele care o precedau, au fost extrem de importante pentru civilizaţia romană, care a avut o influenţă covârşitoare în propagarea unor practici păstrate şi acum în perioada crăciunului, cât şi pentru civilizaţia geto-dacă (între 200 î.Hr. și 106 d.Hr.)
Înainte de obiceiul recent al împodobirii pomului de crăciun, pentru români, bradul avea şi are şi acum, în diferite zone ale ţării, alte semnificaţii ritualice. Era tăiat la nuntă sau la moartea cuiva, în cazul celor care mor tineri şi necăsătoriţi, ca un simbol pentru „nunta“ cu natura şi divinitatea.
Dacă de-a lungul istoriei bradul împodobit a fost asociat cu practici oculte, cultul morților, zeități și numeroase obiceiuri care nu au nimic de a face cu Nașterea Domnului Isus, de ce l-am folosi astăzi ca ornament sau simbol pentru a celebra nașterea Regelui Regilor – ISUS?
”Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Prințul păcii.„ Isaia 9:6