O nouă perspectivă
Cartea lui Iov este binecunoscută ca fiind o carte despre suferință și perseverență. Pasaje din Iov sunt citate în Noul Testament.
„Iată, noi îi considerăm fericiți pe cei ce au perseverat. Ați auzit de perseverența lui Iov și ați văzut care a fost scopul Domnului, căci Domnul este plin de îndurare și milostiv.”
Iacov 5:11
Romani 11:35 „Cine I-a dat mai întâi ceva,
ca El să fie nevoit să-i dea înapoi?”citează din Iov 41:11
În 1 Corinteni 3:19 de asemenea găsim un citat din Iov:
Căci înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă este scris:
„El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor”
Chiar dacă a pierdut tot – copii, avere și sănătate Iov rămâne neclintit. Chiar soția lui în disperare crede că ar fi mai bine să moară:
„Atunci soția lui i-a zis:
Încă rămâi neclintit în integritatea ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!
El i-a răspuns:
Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?
În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc cu buzele sale.”
Iov 2: 9-10
Totuși dacă privim mai atent acestă carte îi descoperim pe cei trei prieteni ai lui Iov. Prin modul în care vorbesc, se aseamănă cu mulți învățători din zilele noastre. Ei răstălmacesc adevărul biblic, înțeleg în parte și acționează ca atare. Mixează adevărul cu părerile lor iar rezultatul este cât se poate de păgubos.
Prietenii lui Iov au făcut cel puțin trei lucruri corecte, care pot fi văzute în Iov 2:11–13. Mai întâi, au venit la el când suferea. În al doilea rând, ei au avut empatie pentru el: „au început să plângă cu voce tare și și-au rupt hainele și și-au stropit capetele cu praf” (versetul 12). În al treilea rând, au petrecut timp cu el. Versetul 13 spune că au fost cu el timp de șapte zile înainte de a-și oferi sfatul.
Discursurile lor însă pleacă de la o premisă greșită: motivul pentru care Dumnezeu permite ca oamenii să sufere.
Convingerea lor generală era că Iov suferea pentru că făcuse ceva greșit. Drept urmare, ei îl încurajează în mod repetat pe Iov să-și recunoască greșeala și să se pocăiască, pentru ca Dumnezeu să-l binecuvânteze din nou.
Nu trebuie să presupunem că necazurile sunt semnul sigur al judecății lui Dumnezeu (Ioan 9:1–3). În loc să-i spunem unei persoane rănite să-și recunoască greșeala și să se pocăiască (atunci când nu cunoaștem motivul suferinței), putem să ne unim și să încurajăm un prieten să îndure cu credință, știind că Dumnezeu vede durerea noastră și are un scop pentru aceasta.
Defectul esențial în teologia celor trei este principiul de bază al multor predici și scrieri presupus creștine disponibile astăzi. Ei spun, practic, că oamenilor buni nu li se întâmplă lucruri rele.
Nu este adevarat.
Iov era un om integru și tocmai acesta a fost motivul pentru care Satan a ales să-l atace. Alegerea lui Dumnezeu de a permite ca aceasta să se întâmple depindea de probleme mai mari care nu aveau nimic de-a face cu Iov, personal.
Dumnezeu este implicat într-o luptă strategică continuă cu Satan și în timp ce El face tot ce poate pentru a-i proteja și binecuvânta pe cei care Îl ascultă și se încred în El, și noi ar trebui să fim soldați în linia de luptă. Aceasta a fost poziția lui Iov. A luat niște lovituri uriașe, apoi Dumnezeu l-a binecuvântat pentru că a acceptat situația și a luptat prin propria sa depresie și minciunile prietenilor săi și a strigat: „Iată, chiar dacă mă va ucide, tot îmi voi pune speranța în El.” (Iov 13:15)
Discursurile prietenilor lui sunt adesea lipsite de empatie și compasiune pentru situația dificilă a lui Iov, în schimb ei acordă prioritate apărării sistemului lor teologic față de înțelegerea angoasei și întrebărilor lui Iov.
Problema lor este și în ceea ce spun, cât și în ce lasă nespus. Acesta este atât de des cazul învățăturilor false. Trebuie să fim atenți nu numai la învățătura greșită pe care o pot da unii profesori ai bisericii, ci și la ingredientele biblice vitale pe care le omit în mod obișnuit.
Există trei adevăruri vitale pe care prietenii lui Iov nu le cred:
- Ei nu au loc în gândirea lor pentru Satan.
Știm din Iov 1 și 2 că Satana este o persoană spirituală reală și influentă. Știm că întreaga tragedie a lui Iov își are originea în argumentele cerești dintre Dumnezeu și Satana. Dar mângâietorii nu au loc în gândirea lor pentru Satan sau pentru bătălia spirituală. În spatele suferințelor lui Iov era acuzatorul – Satan. Trebuie să înțelegem că răul nu este doar o construcție umană, ci are o dimensiune spirituală. „Noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.„ ( Efeseni 6:12) - Judecata nu este acum. Există o judecată finală.
Cei răi sunt pedepsiți acum; cei drepți sunt binecuvântați acum, acesta este principiul enunțat de prietenii lui Iov, pe care își bazează argumentația. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune foarte clar că promisiunile judecății nu sunt pentru acum. Sunt pentru final. De exemplu, Psalmul 1 prezintă o distincție clară între cei drepți și cei răi la judecată. „De aceea nu pot sta cei răi în picioare la judecată
și nici cei păcătoși în comunitatea celor drepți.” (Psalmul 1:5)
Iar judecata nu este încă.
„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata potrivit cu ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.”( 2 Corinteni 5:10)
Dacă suntem sinceri, mulți dintre noi trăim în fiecare zi așa. Credem în consecințe, dar nu în judecată. Facem alegeri în viață, luăm decizii în carieră, fugim după bani, de parcă nu ar exista viață după moarte. Ne luăm indiciile de la oameni care nu au niciun interes să strângă comori în rai. În lumea reală — lumea lui Dumnezeu — judecata întârziată nu este judecată respinsă. Fiecare ucigaș, violator, abuzator de copii, pastor care învață erezia, va fi pedepsit. Dar nu întotdeauna aici și acum.
Gândiți-vă la pilda lui Isus despre grâul și (neghina) buruienile care cresc împreună. (Matei 13:24-30). Cresc împreună până la seceriș – judecata finală. Dar acea zi vine.
Teologia „acum” a consolatorilor pare atât de ordonată, dar este de fapt dezastruoasă. - Nu există suferință nevinovată. Fără Cruce.
În contextul întregii cărți, poate cea mai profundă eroare și omisiune a prietenilor este aceasta: nu au loc pentru suferința nevinovată. Ei cred că dacă cei drepți ar suferi sau ar pieri vreodată, ar fi doar o pată în peisajul moral.
Biblia pune împotriva acestei întrebări o cruce veșnică. Cel nevinovat a pierit în locul vinovaților, pe Cruce, Isus, deși nevinovat, a murit pentru cei vinovați; acuzat în mod fals de o grămadă de „înțelepți”; abandonat de prieteni; chinuit, dezbrăcat, abuzat, ucis. El a pierit, ca să nu pierim noi.
Într-un sens profund, suferințele lui Iov anticipează marele cost pe care în harul Său Dumnezeu îl va plăti pentru mântuirea noastră.
În cele din urmă, cartea arată că opiniile lor sunt inadecvate și că adevărata înțelepciune provine din recunoașterea cu umilință a inscrutabilității scopurilor lui Dumnezeu, mai degrabă decât să se bazeze pe formule simpliste despre recompensă și pedeapsă. Cartea contestă ideea că suferința este întotdeauna o consecință directă a păcatului individual.
Ar trebui să fim motivați să imităm exemplul lui Iov și să mergem mai departe în lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de ce poate aduce adversarul împotriva noastră.
In final vedem clar adevărul și putem să înțelegem mai bine providența și harul lui Dumnezeu :
Există un loc pentru suferința nevinovată.
Există o bătălie spirituală.
Există o judecată definitivă.
Și există un prieten adevărat, care și-a dat de bunăvoie viața pentru prietenii săi (Ioan 15:13).