”Simon Petru, răspunzând, a zis:
– Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu!” Matei 16:16

”În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit. Și iată că un glas din nor a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultați!” Matei 17:5

”Fiindcă și Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate –  El, Cel Drept, pentru cei nedrepți – ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost dat la moarte în trup, dar a fost făcut viu prin Duhul” 1Petru 3:18

”Isus i-a răspuns:
– Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Ioan 14:6

”Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică.
Eu sunt Pâinea vieții.” Ioan 6:47-48

”El este chipul Dumnezeului nevăzut,
întâiul născut peste întreaga creație,
pentru că prin El au fost create toate lucrurile,
în ceruri și pe pământ,
cele văzute și cele nevăzute,
fie tronuri, fie domnii,
fie conducători, fie autorități.
Toate au fost create prin El și pentru El.” Coloseni 1:15-16

ISUS – literal, „Dumnezeu mântuiește”. În originalul ebraic, numele este Yeshua care înseamnă „mântuire” și/sau „Domnul care este mântuirea”.

CRISTOS – Nu este numele Lui de familie. Cuvântul ebraic Mashiach( Mesia) care înseamnă „ Cel uns” stă la baza traducerii în limba greacă – Christos ( Cristos) care, la fel ca „Mesia,” înseamnă „ Cel uns”.

Isus a fost privit ca fiind cel mai mare lider religios care a trăit vreodată, sau ca fiind cea mai influentă persoană care a existat pe pământ și ca fiind unic așa încât nimeni nu poate fi comparat cu EL.
Dar bazându-ne doar pe modul exemplar în care și-a trăit viața, sau pe învățătura sa morală superioară nu este de ajuns pentru a îndepărta prejudecata și incertitudinea. Adevăratul test despre ce credem despre EL ar trebui să graviteze în jurul adevărului despre cine a spus că este și ce a făcut în perioada scurta cât a fost pe pământ. Concluzia este simplă – nu există creștinism fără Cristos iar El este punctul central al tuturor lucrurilor.
Tema principală a Bibliei este despre persoana și faptele lui Isus. El este Dumnezeu! S-a făcut om, a murit prin crucificare și a fost îngropat. A înviat din morți! EL este singurul Salvator al lumii, care a luat asupra sa păcatele, nedreptatea și blestemele noastre. Sângele Lui ne curățește de păcat și ne dă dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu.

„Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele noastre
şi a purtat bolile noastre.
Noi însă L-am considerat lovit,
zdrobit de Dumnezeu şi nenorocit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre,
zdrobit pentru fărădelegile noastre;
pedeapsa care ne dă pacea era peste El
şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,
fiecare urmându-şi propriul drum,
dar Domnul a pus asupra Lui
nelegiuirea noastră, a tuturor.”
Isaia 53:4-6

  1. ISUS ESTE DUMNEZEU
    Filipeni 2:6
  2. ISUS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU
    Ioan 3:16, Ioan 5:17
  3. ISUS A DEVENIT OM PRIN NAŞTEREA DIN FECIOARĂ
    Matei 1:20-25, Coloseni 2:9, Luca 1:34-35
  4. ISUS ESTE MÂNTUITORUL NOSTRU
    Fapte 4:12, Ioan 14:6, ROMANI 10:9
  5. ISUS ESTE MARELE NOSTRU PREOT
    Evrei 4:14-16, Evrei 3:1

Vrei să fii mântuit? Mântuirea nu o avem decât prin Isus Cristos; adevăratul Isus Cristos! Mărturisește că este Fiul lui Dumnezeu și crezi în EL!

” Dacă cineva mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu.” 1Ioan 4:15

” Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu și oricine Îl iubește pe Cel Ce a născut îl iubește și pe cel născut din El.” 1Ioan 5:1

” V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, cei care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică” 1Ioan 5.13

” În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!” Fapte 4:12