Urmează pașii de mai jos, apoi roagă-te cu voce tare. Isus te va elibera, el rupe lanțuri nevăzute, nimic nu Îi poate sta împotrivă! Cu ISUS ești LIBER!

  1. SĂ FII UMIL – să lași deoparte mândria, să recunoști că ai nevoie de ajutor. Dacă crezi că ești deștept, ai multă școală ține minte ca diavolul e mai deștept ca tine.
  2. SĂ FII ONEST – Sincer cu Dumnezeu.
  3. MĂRTURISEȘTE-I lui Dumnezeu. El știe deja tot. Nu îl poți șoca pe Dumnezeu. Motivul pentru care cere să mărturisești este de dragul tău pentru că atunci când mărturisești ești pe calea spre eliberare.
  4. SĂ ÎȚI PARĂ RĂU, SĂ TE POCĂIEȘTI pentru ce ai făcut.
    Pocăința este o decizie – diavolul și-a bătut destul joc de mine, m-am complăcut destul în păcate. Mă voi opri chiar acum. Mă întorc de la tot ce e rău și nu este pe placul lui Dumnezeu și mă SUPUN lui Dumnezeu. Nu vreau să mai fiu rebel de acum înainte.
    Dacă ești implicat în lucruri oculte, vrăjitorie, prezicerea viitorului, societăți secrete, obiecte care au legătură cu diavolul, altele, trebuie să renunți la aceste lucruri specific. Aruncă tot ce te leagă de ocultism. Nu poți să ai lucruri care țin de lumea ocultă și să fii liber.
  5. SĂ ÎI IERȚI PE OAMENI
    Dacă nu îi ierți pe oameni Dumnezeu nu te iartă pe tine. Dacă nu ierți, diavolul are drepturi în viața ta. Dacă are un drept asupra ta va ține de el, va insista.
    Ca sa fii liber trebuie să ierți. Fă o listă cu oamenii pe care trebuie să îi ierți. Iartă-i nominal.
    Romani 10:13
    “Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”
    🗯 Singurul care te poate elibera este Isus. Dacă vii la Isus El te primește!
    🗯Eliberarea vine prin puterea Duhului Sfânt. Când vii la Isus trebuie să cedezi Duhului Sfânt. Ascultă-L.
    🗯Cooperează cu Duhul Sfânt.
    Marcu 16:17
    “Semnele care-i vor însoți pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor alunga(expulza) demoni.”

A scoate afară, a expulza este o decizie a voinței și o acțiune a mușchilor. Tușește pentru a scoate afară!
Duhurile sunt o suflare. Cooperează cu Duhul Sfânt , expiră, tușește urăște-l scoate-l afară! diavolul vine neinvitat și trebuie scos afară cu forța. Nici unui copil al lui Dumnezeu nu trebuie să îi fie frică de diavol.
Iacov 4:7
“Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi”

Nu noi trebuie să fugim de el!

Roagă-te cu voce tare, după rugăciune tușește, scoate afară, nu te mai ruga, nu vorbi în limbi. Nu îți fie frică diavolului îi e frică de tine.

Doamne Isuse cred că ești fiul lui Dumnezeu, că ai murit pe cruce pentru păcatele mele și că ai înviat din morți. Îmi pare rău pentru toate păcatele mele, mă pocăiesc de orice contact cu diavolul, de fiecare lucru rău pe care l-am lăsat în viața mea, renunț la toate aceste lucruri rele, oculte ( trebuie spus specific – renunț la ) și Doamne de asemenea îi iert pe toți cei care mi-au greșit sau m-au rănit, las orice resentimente, ura și rebeliunea, în special Doamne îi iert pe ( persoanele tata, mama,soț, soție, copii, frați, societate, biserica etc); Doamne te rog să mă ierți și să mă curățești în sângele Tău și cred că Tu faci asta acum, primesc iertarea Ta, primesc curățarea de la Tine, primesc dragostea Ta și mă iert pe mine. Acum Doamne renunț la duhurile rele, la tot ce este în mine și nu trebuie să fie acolo, renunț acum mă eliberez de ele și în Numele lui Isus le poruncesc să plece de la mine. Amin

Mulțumește-I lui Isus. El merită toată lauda noastră.
„Sfânt, sfânt, sfânt
este Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic,
Care era, Care este şi Care vine!“ Apocalipsa 4:8

„Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu din veşnicie în veşnicie,
căci a Lui este înţelepciunea şi puterea.” Daniel 2:20

Citește zilnic si meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. ”Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri”