O bătălie cosmică este în desfășurare. Alătură-te Luptei!

El, Isus ”A dezbrăcat de putere stăpânirile şi autorităţile şi le-a făcut de ruşine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce” Coloseni 2:15

Părea că puterea întunericului a învins, când Isus a fost prins, insultat, rănit și batjocorit apoi pironit pe cruce. Oamenii şi demonii asistau acolo la biruinţa aparentă a lui satan şi la înfrângerea lui Hristos.
Stăpânirile și autoritățile sunt termeni care se referă la puteri spirituale, forțe ale întunericului și nu la conducători politici. În Efeseni 6:12 avem o imagine a luptei care există în lumea nevăzută ( lumea spirituală):
”Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti.”
Prin moarte Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu, a triumfat asupra puterilor întunericului, forțelor răutății și a tuturor conducătorilor demonici din domeniul spiritual.
Să ne uităm puțin la modul în care Satan a încercat să îl distrugă pe Isus încă de la naștere:

Când Isus s-a născut , Irod regele de atunci, inspirat de satana, a căutat să-L distrugă ordonând moartea tuturor copiilor sub doi ani din Betleem.

Când Isus a fost botezat și după postul Său de 40 de zile, satana L-a ispitit ducându-L pe un munte foarte înalt și oferindu-I toate împărățiile lumii în schimbul închinării Sale. Este interesant să vedem cum satan avea de oferit împărățiile lumii peste care avea autoritate și stăpânire. Răspunsul lui Isus îl dezarmează și îl face pe diavol să plece.
Aceste cuvinte pe care le-a spus Isus reprezintă o realitate de necontestat și au o putere incredibilă:
„Domnului, Dumnezeul tău, să te închini
şi numai Lui să-I slujeşti!“

Prin jertfa de pe cruce Domnul Isus a demascat puterea și autoritatea diavolului de peste oameni. Și tu poți avea biruință asupra tuturor puterilor întunericului astăzi, intrând în victoria lui Hristos.

Dumnezeu a transformat ceea ce părea cel mai mare moment de triumf al lui satan, moartea lui Isus, în cea mai mare înfrângere a lui. Pe cruce, Isus ne-a dăruit mântuire, eram captivi în domeniul întunericului controlat de satan, dar prin moartea Lui , Dumnezeu ne-a salvat.
Acuzatorul așa cum este descris în apocalipsa satan, nu ne mai poate acuza pe drept, pentru că Hristos a plătit datoria păcatului nostru, nu ne mai poate ține captivi prin frica morții, pentru că Hristos a câștigat biruința asupra morții pe cruce. Victoria Sa a fost confirmată când Dumnezeu L-a înviat din morți. Și noi, cei care credem, am înviat împreună cu El.
”Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, datorită dragostei Lui mari cu care ne-a iubit, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, cu toate că eram morţi în păcatele noastre: prin har aţi fost mântuiţi.” Efeseni 2:4

Isus te cheamă, vino la El cu credință și primești o viață nouă, o viață din belșug!
Dacă Îl primești în inima ta și crezi că s-a jertfit pentru tine intri în victorie cu El. Stăpânirile și autoritățile Îi sunt supuse.
Isus te iubește și vrea să meargă cu tine. Când EL este în control nimic altceva nu te mai poate înfrânge! Alătură-te luptei, fii învingător!

”Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii (lit: conducătorii, însă în sfera lumii spirituale, în contrast cu îngerii), nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru!” Romani 8:38-39

Treci prin momente grele și ai nevoie de încurajare? Dumnezeu te aude, știe necazul tău și e gata să te ajute!

” Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!
Ferice de omul care se încrede în El!” Psalmul 34:8

Să descoperim împreună profunzimea cuvintelor lui Dumnezeu, Cuvântul Lui este ca o sabie cu două tăișuri:

”În mijlocul necazului L-am chemat pe Domnul
şi Domnul mi-a răspuns şi m-a scos la loc larg.
Domnul este de partea mea; de aceea nu mă voi teme.
Ce-mi poate face un om?!
Domnul este de partea mea; El este ajutorul meu.
De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc.
Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
decât să te încrezi în om.
Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
decât să te încrezi în cei mari.”
Psalmul 118:5-9

”Sufletele noastre tânjesc după Domnul!
El este ajutorul şi scutul nostru”
Psalmul 33:20

”Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! El, Care nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! ”
Romani 8:31-32

Oricât de multe ar fi problemele cu care te confrunți, oricât de jos ai ajuns, în Cuvântul Lui Dumnezeu ai alinare. Isus te iubește și e gata să intervină! Cheamă-L în viața ta, cere-I să te ajute!
Cu El treci din sărăcie în prosperitate, El vindecă atât trupul cât și sufletul, El te onorează dacă îl pui pe primul loc, El repară relații distruse, restaurează și mângâie. ” Căci nimic nu este imposibil cu Dumnezeu” Luca 1:37
Isus te iubește mai mult decât te-ar putea iubi vreun om! El e ”calea, adevărul și viața”.

Vino la El! Isus vede valoarea ta și vrea să te ajute!

Succesul tău depinde de ISUS!

Pe orice te focalizezi devine realitatea ta. Concentrează-te pe obiective nu pe obstacole. Pune-l pe ISUS în centrul atenției tale și vei vedea rezultate uimitoare. Isus e Calea!
”Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul
şi a cărui încredere este în Domnul.
El este ca un pom sădit lângă ape,
care îşi întinde rădăcinile spre râu.
Lui nu-i este frică de căldură
şi frunzişul lui este întotdeauna verde.
În anul secetei nu se îngrijorează
şi nu încetează să aducă rod.” Ieremia 17:7-8

SPUNE NU AVORTULUI!

11.07.2022

Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 324 voturi pentru, 155 împotrivă şi 38 abţineri, o rezoluţie ce afirmă că „orice persoană are dreptul să beneficieze de un avort sigur şi legal”, şi au cerut Consiliului UE să înscrie acest drept în Carta drepturilor fundamentale.

https://adevarul.ro/news/politica/majoritatea-eurodeputatilor-romani-votpentru-introducerea-dreptului-avort-carta-drepturilor-fundamentale-ue-s-a-opus-1_62cbad265163ec427181b63c/index.html

În calitate de fii şi fiice ale lui Dumnezeu, preţuim viaţa ca un dar de la El.
În Biblie este folosit acelaşi cuvânt grecesc „brephos” pentru a menţiona atât un fetus „Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilul a săltat în pântecele ei”, Luca 1:41, cât şi un bebeluș „[Lui Isus] I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei”, Luca 18:15.
În Ieremia 1:5 Dumnezeu ne arată clar că în pântece se află o persoană nu o multitudine de celule, o ființă pusă deoparte. ” Mai înainte să te fi creat în pântecele mamei tale, te cunoşteam,
şi mai înainte să fi ieşit din pântecele ei, te pusesem deoparte”
Pentru Dumnezeu viața tuturor oamenilor este valoroasă, inclusiv viața unui copil aflat în pântecele mamei lui. Așadar, uciderea intenționată a unui fetus se consideră omor.
Biblia ne învață că Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra trupurilor noastre, care sunt făcute pentru a fi templul Domnului:
”Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, îl va distruge şi Dumnezeu pe el, pentru că templul lui Dumnezeu este sfânt; şi acest templu sunteţi voi.” 1Corinteni 3:16-17

Avortul are consecințe!

Femeile care au avortat, bărbații care au susținut avortul, medicii care au efectuat avorturi, asistenții sau alte persoane implicate în acest proces, trăiesc traume post-avort care implică cicatrici profunde emoționale, spirituale și psihologice.

Isus te poate elibera!

Fie că ești mamă, tată, sau ai facilitat avortul, El te iubeşte şi mântuieşte pe orice pãcãtos care se încrede în El.
Iertarea este o mare parte a procesului de vindecare – iertându-te și primind iertarea Lui Dumnezeu .

”El ne-a scăpat de sub autoritatea întunericului şi ne-a adus în Împărăţia Fiului Său iubit, în Care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.” Coloseni 1:13-14

”Aşadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus. Căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus ne-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.” Romani 8:1-2

În ISUS avem o cale mai bună, viață plenară, în El găsim libertate și vindecare. Isus s-a jertfit ca noi să avem viață și să o protejăm. Copiii sunt tot ce putem avea mai bun, prin ei investim în viitorul nostru.

Haideți să îi iubim și să îi protejăm!

Supraviețuind în groapa cu lei: Daniel și Darius!

”Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!
Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel şi, până la asfinţitul soarelui, s-a trudit să-l scape.
Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!
Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!” Daniel 6:13-16

Daniel în groapa cu lei este una din poveștile favorite citite copiilor, o istorisire care intrigă atât mintea celor mici cât si a adulților. Povestea se petrece în Orientul Mijlociu, într-o perioadă în care babilonienii cuceriseră Israelul, luând în robie mulți dintre tinerii promițători ai lui Israel, printre ei se afla și un bărbat pe nume, Daniel.

Când regele Darius a hotărât că Daniel trebuie aruncat în groapa cu lei, Daniel nu era tânăr, ci un bărbat de aproximativ 80 de ani. De-a lungul anilor de captivitate, Daniel și-a creat reputația de a fi un om muncitor, cinstit, evlavios și ascultător de Dumnezeul său, Iehova, Dumnezeul lui Israel.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Daniel reușise să se ridice în acest regat păgân într-o funcție politică importantă, poziție în care își îndeplinea sarcinile ireproșabil iar acest lucru i-a făcut pe mulți oficiali guvernamentali să se enerveze pe el și în gelozia lor au căutat o modalitate de a-l înlătura din funcția sa de autoritate.

Decretul era că, dacă cineva era prins rugându-se unui alt dumnezeu sau om, în afară de rege, într-o perioadă de treizeci de zile, acea persoană va fi aruncată în groapa cu lei.
Adus în fața regelui și acuzat că s-a închinat Dumnezeului lui împotriva decretului regal, Daniel a fost aruncat seara în groapa cu lei. Regele Darius nu a putut să doarmă iar a doua zi de dimineață s-a grăbit să meargă să vadă daca Dumnezeul lui Daniel a făcut o minune și dacă a supraviețuit.
Regele l-a strigat deznădăjduit și spre surprinderea lui Daniel a răspuns din groapă:
”Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!” Daniel 6:22
Ce frumos lucrează Dumnezeu! Ce izbăvire măreață!
Leii sunt prădători feroce, mai mult aceste animale din groapă erau înfometate și abuzate ca să atace și să mănânce tot ce le era aruncat.
Darius a fost bucuros că Daniel a supraviețuit gropii cu lei pentru că s-a încrezut în Dumnezeul Adevărat și a ordonat ca oficialii geloși, care au adus acuzațiile împotriva lui Daniel, să fie arestați și împreună cu soțiile și copiii lor, au fost aruncați în groapa cu lei.
”Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei ei, copiii lor şi nevestele lor; şi până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.” Daniel 6:24

Daniel era pe deplin conștient de situația lui și știa foarte bine că ar fi putut muri în noaptea aceea în groapa cu lei, dar a crezut în Dumnezeul său și a avut încredere în el în orice moment, în orice împrejurare și chiar dacă putea muri, totuși, și-a pus încrederea în Dumnezeu.

Viața poate fi distractivă, plină de multe evenimente fericite și poate fi liniștită de multe ori, dar, de asemenea, este plină de provocări care îi determină pe oameni să se lupte și sunt multe momente triste pe care oamenii le trăiesc de-a lungul vieții.
Poate simți că te confrunți cu propria ta ”groapă cu lei”, că răul nu se mai termină. Cheia este să înveți să nu te concentrezi asupra propriei situații, cât de greu este sau cum nu poți vedea nicio soluție, ci să te concentrezi pe Dumnezeu, la fel cum a făcut Daniel. Dumnezeu este atotputernic și cunoaște fiecare situație prin care trecem. El onorează credincioșia îi ascultă și îi salvează pe cei ce se încred în El.
”Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde,
înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi!” Isaia 65:24
”Frica de oameni este o capcană,
dar oricine se încrede în Domnul este în siguranţă.” Proverbe 29:25
Victoria lui Daniel ne arată că Dumnezeu poate să ne salveze chiar în circumstanțe imposibile. S-ar putea ca acele circumstanțe imposibile să fie mijloacele prin care numele lui Dumnezeu este făcut cunoscut altora.
Sincronizarea timpului în care Dumnezeu intervine este întotdeauna perfectă. Uită-te doar la „jucătorii” din această poveste! Și nu uita ce a făcut EL pentru noi când L-a trimis pe Isus să plătească pe cruce pentru TOATE păcatele noastre!

Isus cel mai bun prieten!

Să fii prieten cu Isus nu înseamnă limitare, constrângere sau rușine. EL este cel mai bun prieten pe care îl poți avea vreodată. La El găsești bucurie, liniște, soluții pentru problemele cu care te confrunți, iertare, siguranță, vindecare, eliberare de poveri care te apasă. El nu te va dezamăgi niciodată, și-a dat viața pentru ca noi să avem iertare în jertfa Lui și să putem veni la El direct fără intermediari. El are toată puterea și autoritatea în cer și pe pământ.

Isus te iubește nespus!

Vorbește cu El, spune-i ce te doare, deschide-ți inima pentru El și El o va umple cu bucurie, mulțumire și speranță. Ca să comunici cu El nu ai nevoie de ritualuri, pur și simplu vorbește-I, întreabă-L. Isus te iubește necondiționat, El vede valoarea ta și o pune în evidență! Oricât de mult poate crezi că ai greșit, El este aici pentru tine, nu te judecă ci te iubește, înțelege durerea ta, înțelege nevoie tale, știe cine ești si este gata să te asculte și să te ajute. Se bucură împreună cu tine și e atent la cererile tale.

În Biblie găsim cuvintele minunate ale lui Dumnezeu, cuvinte care ne ajută să înțelegem iubirea Lui pentru noi.

În Psalmul 118: 5-8 găsim un mesaj minunat despre EL:

În mijlocul necazului L‑am chemat pe Domnul, și Domnul mi‑a răspuns și m‑a scos la loc larg. Domnul este de partea mea. Nu mă voi teme! Ce‑mi va face omul?! Domnul este de partea mea. El este ajutorul meu. De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc. Mai bine să te adăpostești în Domnul, decât să te încrezi în om.

În Tine trăiesc mă mișc și exist!

Fapte 17:28

În Tine trăiesc mă mișc și exist!